Icoana Cina din Emaus

/layout/standard/images/fara-poza.jpg



ICOANA SFINTITA Icoana Cina din Emaus are dimensiunile de 25x20 cm Tarziu, in dupa-amiaza zilei invierii, doi dintre ucenici erau pe calea catre Emaus, un orasel aflat la vreo cincisprezece kilometri de Ierusalim. Ucenicii acestia nu avusesera un loc de frunte in lucrarea lui Hristos, dar aveau o credinta vie in El. Plini de intristare, ei isi urmau drumul vorbind despre cele vazute la judecata si rastignire. Niciodata nu fusesera atat de deznadajduiti, atat de tristi, chiar daca au auzit cuvintele spuse de femeile care ii vazusera pe ingeri si Il intalnisera pe Iisus. Nu ajunsesera departe in calatoria lor, cand, deodata, li s-a alaturat un strain, dar ei erau atat de absorbiti de necazul lor incat nu l-au privit de aproape. Mergeau amandoi tacuti, ingandurati, dezamagiti, lipsiti de nadejde, dar mai ales de credinta. Dupa o vreme, si-au continuat conversatia, destainuindu-si fiecare gandurile despre evenimentele care avusesera loc. Omul care ii insotea era chiar El, Mantuitorul, si, inainte de a le tamadui inimile, S-a ho-tarat sa le dea o lectie usturatoare. El le-a zis: “Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbati intre voi pe drum?”. Surprinsi, ei s-au oprit, uitandu-se unul la altul, apoi, unul dintre ei, numit Cleopa, a raspuns cu o oarecare indignare in glas: “Tu esti singurul strain aici, in Ierusalim, de nu stii ce s-a intamplat in el zilele acestea?”. I-au povestit despre dezamagirea cu privire la Invatatorul lor, “care era un proroc puternic in fapte si cuvinte, inaintea lui Dumnezeu si inaintea intregului norod”, dar “preotii cei mai de seama L-au dat sa fie osandit la moarte si L-au rastignit”. Dupa o scurta tacere, Cleopa a adaugat cu o voce abia soptita si buze usor tremuratoare: “Noi tragem nadejde ca El este Acela care va izbavi pe Israel, dar iata ca astazi este a treia zi de cand s-au intamplat toate acestea”. Atunci Iisus le-a zis pe un ton mustrator: “O, nepriceputilor si zabavnici cu inima, nu trebuia sa sufere Hristosul aceste lucruri si sa intre in slava Sa?”. De-a dreptul siderati, ucenicii se intrebau in sinea lor cine putea sa fie acest Strain care le-a patruns chiar in suflet si le vorbea cu atata autoritate, de parca ar fi fost chiar El. Apoi, incepand de la Moise, Hristos le-a prezentat din toate Scripturile lucrurile cu privire la Sine Insusi. Invatandu-i pe acesti ucenici, Iisus le-a aratat insemnatatea Vechiului Tes-tament ca marturie in favoarea misiunii Lui. Multi pretinsi crestini leapada Vechiul Testament, zicand ca nu mai este de niciun folos, dar Hristos nu ne invata asa. Atat de mult l-a pretuit incat la un moment dat a spus: “Daca nu asculta pe Moise si pe proroci, nu vor crede nici daca ar invia ci-neva din morti”. Glasul lui Hristos este cel care vorbeste prin patriarhi si profeti, din zilele lui Adam si pana la scenele de incheiere ale timpului. Mantuitorul este descoperit tocmai in lumina din trecutul profetic, iar minunile Lui sunt o dovada ca El este Rascumparatorul lumii. Pornind de la rationamentul profetiei, Hristos le-a dat ucenicilor o corecta intelegere cu privire la ceea ce trebuia sa fie El in omenires cu privire la paharul suferintelor care Ii fusese randuit. Asteptarile tuturor dupa un Mesia care sa puna mana pe tronul si puterea imparateasca, in conformitate cu dorinta oamenilor, a dus la ratacire. El le-a aratat ca lupta ingrozitoare pe care ei n-o puteau inca pricepe era implinirea unui legamant incheiat inca inainte de intemeierea lumii. Hristos trebuia sa moara, dupa cum orice calcator al Legii trebuie sa moara daca traieste mai departe in pacat. Toate acestea trebuiau sa se implineasca, dar nu trebuiau sa se sfarseasca in infrangere, ci in biruinta mareata si vesnica. Asa le-a vorbit Iisus ucenicilor, deschizandu-le mintea ca sa poata intelege Scripturile, dar ochii lor inca nu puteau sa priceapa. Cand El le vorbea despre nimicirea Ierusalimului, ei plangeau pentru cetatea condamna-ta, dar nici nu banuiau cine putea sa fie Cel care ii insotea pe drum. Cand ucenicii erau gata sa intre in casa, au observat ca Strainul vrea sa-si urmeze drumul. Flamanzi dupa cuvantul Lui, L-au rugat insistent si cu lacrimi in ochi: “Ramai cu noi! Este spre seara si ziua aproape a trecut”. Iisus S-a lasat induplecat si a “intrat sa ramana la ei”. Repede, au pregatit cina, apoi au asezat-o cu grija inaintea Oaspetelui, care statea in capul mesei. Imediat, Acesta S-a ridicat de la masa si a intins mainile pentru a binecuvanta hrana, moment in care ucenicii s-au dat inapoi cu vadita mirare. Au observat cu infiorare ca Insotitorul lor intinde mainile intocmai cum obisnuia sa faca Invatatorul lor. Apoi au observat in mainile Lui semnele cuielor si atunci amandoi strigara deodata: “Este Domnul Iisus! A inviat dintre cei morti!”. S-au ridicat sa se arunce la picioarele Lui si sa I se inchine, dar El disparuse dinaintea lor. Cu uimire, isi zisera unul altuia: “Nu ne ardea inima in noi cand ne vorbea pe drum si ne deschidea Scripturile?”. Deodata, oboseala si foamea dispar. Ei lasa mancarea neatinsa si, plini de bucurie, pornesc indata din nou la drum, pe aceeasi carare pe care au venit, grabindu-se sa le povesteasca tuturor ce li s-a intamplat. Cateodata aler-gand, cateodata impiedicandu-se, ucenicii merg inainte, avandu-L din nou ca Insotitor, in suflet, pe Acela care tocmai a inviat. De fapt aceasta a fost solia pe care o duceau celor intristati: “Hristos a inviat!”. Ucenicii simteau ca trebuie sa povesteasca intamplarea minunata de pe drumul Emaus, sa spuna tuturor cine li S-a alaturat pe cale. Ei duc solia cea mai mare care s-a dat vreodata lumii, vestea cea buna, de care depind nadejdile neamului omenesc, atat pentru vremurile acestea, cat si pentru vesnicie.
Pret: 11,00 lei

/layout/standard/images/contacteaza-furnizorul.jpg